Richard Stallman vine în România pentru lansarea Fundației Ceata

Pe data de 22 februarie 2013 de la ora 14,00 Fundația Ceata organizează un eveniment public ce marchează dobândirea statutului juridic de fundație. Pe parcursul celor aproape 5 ani de existență Ceata a activat ca grup informal, militând pentru libertățile utilizatorului. Evenimentul de lansare va avea loc în sala Aula Magna din Facultatea de Drept a Universității din București.

Fundația Ceata îl are ca invitat special la acest eveniment pe dr. Richard M. Stallman, fondatorul proiectului GNU și președintele organizației Free Software Foundation. Încă din 1983 până acum, Richard Stallman este principalul promotor al libertăților utilizatorului de calculator. Acesta va susține un discurs non-tehnic intitulat „Free Software and Your Freedom” (rom. „Programele libere și libertatea ta”), în care va vorbi despre mișcarea pentru programe libere și cât de important este ca utilizatorii să poată coopera și să-și poată controla calculatorul.

Lansarea versiunii 18 a navigatorului Firefox la Iași

În data de 19 ianuarie 2013, începând cu ora 14:00 în sala C309 din cadrul Facultății de Informatică va avea loc evenimentul de lansare a versiunii 18 a navigatorului Mozilla Firefox, eveniment organizat de către Fundația Ceata și sponsorizat de către Mozilla. Noul browser Mozilla are mai multe funcții, inclusiv HTML5 nativ, actualizări javascript și curățarea ordonată a elementelor HTML defecte de pe pagină.

Atelier de instalat GNU+Linux la Cluj

Fundația Ceata va organiza primul său atelier de instalat distribuții ale sistemului liber GNU+Linux, sub coordonarea grupului local din Cluj, Ceata din Cluj. Acesta va avea loc în Cluj-Napoca în data de 24 Noiembrie 2012 la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca.

La eveniment, participanții sunt așteptați să se prezinte cu calculatoarele lor portabile cu bateriile încărcate. Voluntarii îi vor asista în procesul de instalare de distribuții de GNU+Linux la alegere între Trisquel, Parabola (ambele complet libere), openSUSE (o distribuție cunoscută) și Rogentos (o nouă inițiativă românească).

A apărut Pinta 1,4

Pinta este un editor de imagini mai simplu decât GIMP, dar destul de puternic, prezentând numeroase opțiuni de editare.

Pinta a fost realizat după modelul lui Paint.NET care este un program de Windows gratuit, dar nu liber așa cum este Pinta. Pinta este, de asemenea, scris în C#, dar folosește tehnologia liberă Mono GTK# și de aceea este o aplicație multi-platformă.

Mozilla Firefox în Debian

O problemă comună în rândul utilizatorilor sistemului de operare Debian se pare că este înlocuirea pachetului Iceweasel cu ultima versiune de Mozilla Firefox. Am ajuns la această concluzie după ce am fost abordat pe această temă în repetate rânduri, drept pentru care voi prezenta în continuare un mic ghid.

Astăzi este ziua libertății programelor

GNU+Linux este sistemul de operare liber GNU cu nucleul Linux, în care sunt incluse și alte programe libere dintr-o multitudine de proiecte precum Mozilla, Apache, LibreOffice, KDE, Pidgin și Inkscape.

Programele libere sunt programele de calculator publicate sub licențe libere de autorii lor. Libertățile garantate sunt de a putea folosi oricum programul, de a-l putea studia și modifica după nevoi și de a (re)distribui copii ale programului, inclusiv în scopuri comerciale.

Firefox 15 - salt de performanță și stabilitate

Grație ciclului de dezvoltare cu lansări rapide urmat de Mozilla, o dată la 6 săptămâni ne putem bucura de o nouă versiune a navigatorului Firefox. Cum era de așteptat, pe 28 august, Mozilla a lansat oficial Firefox 15, aducând încă o dată plusuri de performanță, stabilitate, dar și de suport pentru ultimele tehnologii.

Firefox 15 aduce schimbări importante de performanță și stabilitate.

A apărut versiunea alfa-10 a jocului 0 A.D

Odată cu apariția versiunii alfa-10 Jhelum a jocului complet liber de strategie în timp real 0 A.D., dezvoltatorii au diversificat civilizațiile disponibile.

În primul rând, s-a luat decizia adăugării în viitor (parțial, în cadrul versiunii alfa-11; complet, în momentul lansării versiunii alfa-12) a civilizației mauriene (Imperiul Maurian: imperiu aflat sub conducerea dinastiei indiene Mauria). Această decizie a determinat alegerea denumirii de „Jhelum” a acestei versiuni: numele unui oraș din Pakistan, regiunea Punjab, și al unui râu, loc al unei bătălii dintre armata lui Alexandru cel Mare și cea a regelui Porus, conducătorul regatului hindus Pauravas.

În al doilea rând, civilizația elenă a fost rafinată, fiind acum alcătuită din trei facțiuni: ateniană, macedoneană și spartană.

NanoBlogger

NanoBlogger (versiunea curentă 3.4.2) este o aplicație care permite construirea simplă a unui jurnal pe Internet, cu conținut static.

  • Majoritatea datelor sunt stocate direct pe disc, în fișiere txt și html.
  • Configurarea se realizează printr-un fișier .conf, în cel mai pur stil *NIX.
  • NanoBlogger prezintă unelte automatizate pentru a ușura modificarea temei, articolelor, categoriilor etc.
  • Articolele se pot edita direct din consolă sau pot fi împinse de la distanță prin rsync, scp sau ftp.

Se iau măsuri pentru apărarea libertății utilizatorilor de Linux

În sfârșit, avem o veste îmbucurătoare privind apărarea libertății utilizatorilor nucleului Linux. Hăcuitorii de la Samba se alătură organizației Software Freedom Conservancy (ro. păstrarea libertății programelor) în lupta contra celor care încalcă licența GNU GPL care acoperă codul nucleului Linux.

Grupul utilizatorilor de Java din București

După modelul grupurilor de utilizatori de Linux (en. LUG, Linux User Group) și celor de programe libere (en. FSUG, Free Software User Group), o comunitate românească a programatorilor în limbajul Java a început să își facă simțită prezența. Pe data de 24 mai, membrii săi au organizat prima întrunire a grupului de utilizatori de Java din București (en JUG - Java User Group).

GIMP 2.8

Trei ani și jumătate. Toți acești ani știu că te-a ros o întrebare. Știu că noaptea înainte de culcare te gândeai la asta. Știu că în somn uneori visai că s-a întâmplat. Și apoi te trezeai brusc din somn și îți dădeai seama că nu e real. Și totuși s-a întâmplat: GIMP 2.8 a fost scos in sfârșit la lumină!

Acest gigant al graficii digitale, care, în mâinile celui care îl cunoaște, face trucuri mai ceva ca un scamator, a fost dus încă un pas mai departe spre perfecțiune. Este de fapt una dintre puținele unelte profesionale de manipulare a imaginilor disponibilă pe sistemele libere.

Ziua împotriva Restricțiilor Digitale

Pe 4 mai, Defective by Design (ro. proiectat defect), o campanie de conștientizare pornită de fundația FSF în 2006, a organizat evenimentul internațional anual „Ziua împotriva Restricțiilor Digitale” (en. Day against DRM) alături de alte organizații, printre care Creative Commons (ro. bunuri comune creative), O'Reilly Media, Accessible Computing Foundation (ro. fundația pentru tehnică de calcul accesibilă), APRIL și Libre Graphics Magazine (ro. revista de grafică liberă).

DRM - Digital Rights Management (ro. gestiunea drepturilor digitale) este o clasă de tehnologii menite să limiteze folosirea conținutului digital și dispozitivelor. Pentru utilizatori, aceste produse sunt proiectate defecte și proiectul Defective by Design își propune eliminarea acestor „mutilări”.

Anul acesta, Ziua împotriva Restricțiilor Digitale s-a concentrat pe restricțiile aplicate cărților electronice. Utilizatorii lor sunt frustrați pentru că li se interzice, de exemplu, să le citească fără a fi monitorizați, să le împrumute, să le mute, să le revândă sau să le doneze, conform coordonatorului de campanie, Mat Lee.

Utilizatori din lumea întreagă s-au manifestat astăzi împotriva restricțiilor digitale - pe Internet, afișând simbolul campaniei și publicând articole de informare și combatere, dar și în viața reală, organizând în comunitățile locale evenimente de protest față de producători ostili sau de informare prin prezentări publice și împărțiri de fluturașe.

Nu vă putem citi documentele!

Una dintre calitățile Internetului este existența standardelor pentru toate tehnologiile folosite la prezentarea conținutului. Aproape toate paginile de Internet sunt în prezent afișate la fel de cele mai noi navigatoare, pentru că cele trei elemente de bază, structura (HTML), așezarea (CSS) și elementele dinamice (JavaScript), sunt clar definite și interpretate la fel de orice navigator.

Ziua Libertății Documentelor este un eveniment internațional, ajuns deja la a cincea ediție, care își propune să promoveze standardele deschise destinate programelor pentru lucrul la birou cu documente text, foi de calcul, baze de date orientate pe obiecte, formule și ecuații matematice, grafică și prezentări. Acceptarea și implementarea corectă a standardului deschis Open Document Format (ro. Formatul pentru Documente Deschise) de către toți producătorii de astfel de programe ar da uniformitate în lucrul cu programe diferite și ar oferi utilizatorului libertatea de a alege ce programe să folosească. Deși putem folosi programe libere pentru a lucra cu documente în formate închise, citirea și scrierea acestor documente nu este făcută întotdeauna corect, deoarece nu se implementează un standard, ci mai degrabă se descifrează un format secret.

Atunci când fișierele anexate scrisorilor electronice nu sunt într-un format standard, destinatarul este de multe ori obligat să folosească exact același program ca și expeditorul, iar respectivul program nu este întotdeauna liber, în acest caz, destinatarul, fie el persoană fizică, instituție publică sau companie, este nevoit să achiziționeze programul sau pachetul de programe la prețul stabilit de unicul proprietar. Aceste programe pot fi costisitoare și de cele mai multe ori costul nu este justificat de necesitatea de a accesa conținutul unor simple documente text sau a unor foi de calcul.

Eveniment de promovare a programelor libere în Chișinău

Universitatea Tehnică a Moldovei din ChișinăuSâmbătă, 28 aprilie, Universitatea Tehnică a Moldovei din Chișinău va găzdui un eveniment de promovare a programelor libere, la care orice utilizator de calculator este invitat să participe. Evenimentul este organizat de comunitatea contribuitorilor din Republica Moldova, CMEP, în colaborare cu comunitatea Ceata din România.

Programele libere sunt programe de calculator asupra cărora utilizatorii au drepturile de a le folosi, copia, modifica și distribui în orice mod și în orice scop. Autorii acestor programe de calculator folosesc licențe libere (cea mai folosită este GNU GPL) care se bazează pe legislația dreptului de autor ca să garanteze libertatea utilizatorilor.

Prezentările vor începe la ora 14.00 și vor fi ținute în Aula 104 din Blocul 3 al UTM. Printre subiectele abordate se numără: folosirea distribuției Ubuntu în companii, noua versiune de Trisquel GNU/Linux (5.5 Brigantia), Parabola GNU/Linux, revista Fii liber, programul de grafică GIMP cu interfața nouă de pe ramura 2.8, noua versiune 3.8 a sistemului pentru biblioteci Koha, suita LibreOffice de aplicații libere pentru birou și standardul deschis Open Document Format (ro. Formatul Deschis pentru Documente).

Pagini

Abonare la RSS - Tehnologie