Bookmark Panel+ iese cu versiunea 1.0 după hacatonul Cetei

Sâmbătă, 8 octombrie, Ceata a organizat un hacaton orientat pe tehnologii Mozilla, la care au fost invitați și dezvoltatorii din cadrul Concursului de Extensii pentru Firefox.

Ne-am adunat doar patru oameni, dar scopul hacatonului a fost atins. Am discutat despre modul de dezvoltare al extensiilor, am schimbat păreri și impresii despre proiectele noastre și, probabil cel mai important, am codat!

Mozilla Summit 2010

Am avut fericita ocazie să particip împreună cu cei mai activi contribuitori din întreaga lume la Mozilla Summit 2010, care a avut loc în Whistler, în a doua săptămână a lunii iulie. Voi încerca să rezum în următoarele rânduri experiența mea, în speranța că mai mulți entuziaști ca tine se vor alătura echipei Mozilla în efortul de a menține un Internet deschis.

Despre eveniment

Mozilla Summit 2010 este a doua întâlnire internațională care adună contribuitori Mozilla din toate colțurile lumii. Prima a avut loc în 2008, tot în Whistler, o stațiune montană renumită din statul Columbia Britanică (Canada) și am înțeles că va fi organizată în fiecare an par.

Ideea din spatele evenimentului este de a face posibilă întâlnirea față în față a mozillienilor de pretutindeni, pentru a ne cunoaște mai bine și a discuta nemijlocit viitorul proiectului Mozilla și al Internetului. Și, bineînțeles, pentru a ne distra împreună!

Abonare la RSS - extensie