de tct, publicat Sâmbătă, 11 Februarie 2012
Mii de români și-au exprimat pe Internet dorința ca astăzi, 11 februarie la ora 17.00, să iasă în stradă ca să protesteze împotriva semnării și posibilei ratificări a tratatului ACTA de către România și Uniunea Europeană. Această acțiune face parte dintr-o inițiativă europeană mai largă, de protest al cetățenilor statelor membre UE împotriva tratatului care, dacă este ratificat, va permite încălcarea drepturilor omului la viață privată, liberă exprimare și cultură, dar și incriminarea utilizatorilor care-și exercită drepturile de a copia, modifica și distribui creațiile digitale pe care le dețin. Fostul guvern al României a semnat în urmă cu două săptămâni că este de acord să intre în dezbaterile pentru ratificarea tratatului redactat la inițiativa Japoniei care încurajează statele semnatare să oblige furnizorii de servicii de Internet să monitorizeze activitatea utilizatorilor pe Internet în vederea verificării și condamnării acelora care folosesc copii neautorizate de către titularii drepturilor de autor și conexe.
Comentarii recente