Sâmbătă, 28 aprilie, Universitatea Tehnică a Moldovei din Chișinău va găzdui un eveniment de promovare a programelor libere, la care orice utilizator de calculator este invitat să participe. Evenimentul este organizat de comunitatea contribuitorilor din Republica Moldova, CMEP, în colaborare cu comunitatea Ceata din România.
Programele libere sunt programe de calculator asupra cărora utilizatorii au drepturile de a le folosi, copia, modifica și distribui în orice mod și în orice scop. Autorii acestor programe de calculator folosesc licențe libere (cea mai folosită este GNU GPL) care se bazează pe legislația dreptului de autor ca să garanteze libertatea utilizatorilor.
Prezentările vor începe la ora 14.00 și vor fi ținute în Aula 104 din Blocul 3 al UTM. Printre subiectele abordate se numără: folosirea distribuției Ubuntu în companii, noua versiune de Trisquel GNU/Linux (5.5 Brigantia), Parabola GNU/Linux, revista Fii liber, programul de grafică GIMP cu interfața nouă de pe ramura 2.8, noua versiune 3.8 a sistemului pentru biblioteci Koha, suita LibreOffice de aplicații libere pentru birou și standardul deschis Open Document Format (ro. Formatul Deschis pentru Documente).
Evenimentul are loc într-o perioadă excelentă, când multe dintre distribuțiile sistemului de operare liber GNU/Linux și programele libere incluse de acestea sărbătoresc lansarea unor noi versiuni.
Pentru membrii comunităților din Republica Moldova și România, evenimentul reprezintă o primă ocazie de a se întâlni față în față, după o colaborare de mai mulți ani realizată prin intermediul Internetului. Aceștia speră că evenimentul de sâmbătă va fi unul dintr-o serie de inițiative de promovare a libertății utilizatorilor de tehnologie în Republica Moldova, că vor fi câștigați noi contribuitori din rândul studenților și că colaborarea dintre cele două comunități va deveni mai strânsă în vederea realizării unor programe libere de succes.
Comentarii recente