A apărut versiunea alfa-10 a jocului 0 A.D

Odată cu apariția versiunii alfa-10 Jhelum a jocului complet liber de strategie în timp real 0 A.D., dezvoltatorii au diversificat civilizațiile disponibile.

În primul rând, s-a luat decizia adăugării în viitor (parțial, în cadrul versiunii alfa-11; complet, în momentul lansării versiunii alfa-12) a civilizației mauriene (Imperiul Maurian: imperiu aflat sub conducerea dinastiei indiene Mauria). Această decizie a determinat alegerea denumirii de „Jhelum” a acestei versiuni: numele unui oraș din Pakistan, regiunea Punjab, și al unui râu, loc al unei bătălii dintre armata lui Alexandru cel Mare și cea a regelui Porus, conducătorul regatului hindus Pauravas.

În al doilea rând, civilizația elenă a fost rafinată, fiind acum alcătuită din trei facțiuni: ateniană, macedoneană și spartană.

Atenienii sunt stăpânii mărilor, beneficiind de unități navale performante. Clădirile specifice lor ilustrează elementele definitorii ale culturii grecești din perioada antichității clasice (condiție fizică bună, obținută prin gimnastică și antrenament militar; democrație; artă teatrală): Gymnaseion (rom. sală de antrenament, sală de gimnastică), Prytaneion (rom. sală de consiliu) și Theatron (rom. sală de spectacole, teatru).

Macedonenii au la dispoziție un variat sortiment de unități de luptă și de asediu, lucru care îi ajută să alcătuiască o armată compozită. Clădirile care îi vor diferenția de ceilalți greci sunt încă în lucru și sunt reprezentate de faruri și de biblioteci.

Zidurile de piatră nu apar pe lista de abilități a constructorilor spartani, dar soldații extraordinari ai acestei facțiuni pun ei înșiși stavilă năvălirii dușmanilor. Probabil că entuziasmul lor este determinat de prezența popotelor (Syssiton), existente exclusiv în cadrul facțiunii spartane, dar în orice caz, stategiile speciale pe care le folosesc contribuie decisiv la rezultatele bune pe care le obțin în lupta corp la corp.

Alte elemente care au fost adăugate sau îmbunătățite:

Cercetare

Prin intermediul clădirilor specifice este posibilă descoperirea și implementarea de tehnologii speciale, lucru care se traduce prin obținerea de bonusuri de eficiență a unităților sau a clădirilor. Tehnologiile disponibile sunt aranjate într-o structură de tip arborescent, deoarece, în mod logic, descoperirea fiecărei tehnologii este dependentă de cunoașterea prealabilă a unor elemente care stau la baza acesteia. Pentru a diversifica acțiunea din joc, la fiecare pas al evoluției în arborele respectiv, jucătorul alege o anumită cale pe care vrea să o urmeze, optând pentru una dintre cele două variante disponibile în momentul respectiv. Deocamdată nu există diferențiere între civilizații/facțiuni, la acest nivel.

Faze de civilizație

La fel ca în alte jocuri de strategie cunoscute, dezvoltarea civilizației aflate sub comanda fiecărui jucător se face în trepte, la fiecare treaptă fiind disponibile noi resurse materiale: armată, clădiri, influență teritorială, caracteristici arhitectonice, atribuții și abilități. Denumirea treptelor este aleasă în așa fel încât să reflecte nivelul-țintă de dezvoltare a fiecărei trepte: sat (engl. village), orășel (engl. town), oraș (engl. city).

Amplasarea zidurilor

Zidurile pot fi amplasate prin tragere cu mausul (engl. click-and-drag). Acestă facilitate, deocamdată, nu funcționează și în cazul porților de pe laturile zidurilor, dar va fi implementată în totalitate în cadrul următoarei versiuni alfa.

Vindecarea unităților

Soldații se însănătoșesc, dacă se află în preajma unui preot ce oficiază un ritual de vindecare. Preoții pot fi obținuți din cadrul templelor.

Personalizarea civilizațiilor

Ibericii primesc o așezare fortificată (ziduri de apărare în jurul satului inițial), gata construită, ca bonus, la începerea fiecărui meci. De asemenea, centrul așezării acestei civilizații a fost remodelat, iar templele și fortărețele au fost personalizate.

Zidurile romanilor au fost personalizate și aceștia au acum la dispoziție și corăbii negustorești proprii.

Cazarmele (engl. barracks) și magazinele grecilor au fost remodelate.

Motor grafic

Motorul de randare a fost rescris și include acum și efecte de oglindire.

A fost îmbunătățit modul de afișare a cercului care indică selectarea unităților și a clădirilor.

Au fost adăugate opțiuni pentru dezactivarea sistemului de particule și a siluetelor unităților (în mod normal, în cazul în care vizibilitatea asupra unor unități este obstrucționată de o clădire, un copac, sau alt element al hărții, silueta unităților respective apare deasupra elementului respectiv, pentru a facilita reperarea și selectarea acestora cu mausul), lucruri care îmbunătățesc rata de redare a cadrelor (engl. FPS) în cazul în care acest lucru e necesar (în cazul rulării jocului pe sisteme mai slabe, sau în cazul problemelor sistemului de operare, de exemplu)

Mediu de joc

Sunt disponibile nouă hărți noi, printre care: Acropolis 5, Laconia 1, and Punjab 3 (hărți fixe, pentru scenarii ; engl. scenario maps) and Deep Forest (hartă generică autogenerată - cu elemente aleatorii ; engl. random map).

Au fost adăugate două melodii noi, una este parte a coloanei sonore specifice facțiunilor elene, iar cealaltă este o temă generică, pentru situațiile în care jucătorul este victorios în luptă

Alte modificări și îmbunătățiri

Se pot recruta unități din mai multe clădiri, simultan, selectănd mai multe dintre acestea din urmă, înainte de a comanda recrutarea.

S-au stabilit reguli de atac. De exemplu: soldații nu pot ataca ziduri de piatră, țăranii de sex feminin nu pot ataca soldați, animalele nu pot ataca clădiri.

În cadrul meciurilor jucate pe hărți cu elemente aleatorii, se poate opta pentru selectarea automată, la întâmplare, a facțiunilor prezente.

Evident, pe lângă toate aceste modificări, au fost rezolvate și probleme tehnice și erori prezente în codul sursă.

Modificări neoficiale

Am descoperit că există, în lucru, modificări (engl. mods) ale jocului, realizate de către dezvoltatori din afara echipei oficiale, pentru adăugarea unor facțiuni și hărți noi.

Cel mai interesant este „The Rise of the East”, care, evident, având în vedere denumirea, adaugă jocului elemente din zona Asiei, încercând, conform afirmațiilor de pe situl proiectului, să includă cât mai multe detalii, bine documentate din punct de vedere istoric.

„Northern Sunset” este numele altei modificări a jocului, care are în vedere zona Africii de Nord (deocamdată în special Egipt).

Tot în categoria de modificări ale jocului intră și motorul de inteligență artificială „split-bot”.

Pentru a reuși să le încarc și apoi, a le testa, am extras „data/mods/public/public.zip” și arhivele care conțin fișierele cu modificările, le-am copiat pe acestea din urmă peste (au nume diferite, deci nu se suprascrie nimic) fișierele originale dezarhivate (respectând structura directoarelor - în cazul „Northern Sunset”, de exemplu, am copiat fișierele „.pmp” și „.xml” în maps/scenarios/ ) și apoi am refăcut public.zip (fără directorul „public”, care este creat dacă arhiva este extrasă folosind opțiunea de auto-detectare a directoarelor în care să se facă dezarhivarea - engl. Autodetect subfolder). Cu ocazia asta, „public.zip” și-a micșorat semnificativ (cu aproape jumătate) dimensiunea ocupată pe disc, semn că inițial fusese arhivată fără comprimare.

„Northern Sunset” funcționează corect, pentru că este doar o hartă („Arabian Sunset) și nu are elemente speciale suplimentare.

„The Rise of the East” și „split-bot” nu funcționează. S-ar putea să nu fie compatibile cu versiunile mai recente ale jocului.

Comentarii

jocul este foarte bun. Un prieten de-al meu, care e foarte pasionat de așa tip de jocuri, de asemenea crede că are viitor luminos, însă îl consideră incomplet.

Din punctul meu de vedere acest joc este complet la fel ca si age of empire. Doamne cate long-uri la net mai luam pentru jocul asta. Revenge Dekaron metin2 private servers BOI Revenge WOI Revenge metin2 bulgarian

Intotdeauna mi-au placut jocurile gen Age of empire si asa chiar e interesant din punctul meu de vedere, sper sa nu uite de el o data ce incepe sa nu mai aduca destui bani sau si-au facut targetul. joc masini

Poți să stai liniștit atunci. Acest proiect nu este dezvoltat pentru bani, și nici la porunca vreunui superior sau patron. Este făcut în întregime de oameni pasionați care nu vor abandona ceva în care au investit de bună voie atâtea resurse... și care se conturează atât de bine!

Nu faptul că este asemănător altor jocuri nelibere, sau poate mai bun. Dar cu siguranță este primul proiect liber cu o asemenea anvergură, și un mare deschizător de drumuri. Mie încă mi se pare incredibil și mi-e puțin greu să-mi imaginez câtă moștenire (cod, resurse grafice, audio, etc) pot lăsa oamenii ăștia în urma lor, asta e ceva pentru care vor avea tot respectul comunității, și e cam greu să-ți piară interesul astfel, zic eu ;-)

Adresă: 
vnitu@fii-liber.ro