Toamna se numără bobocii: Firebird 2.5

Toamna se numără bobocii: Firebird 2.5

Pe lângă PostgreSQL și MySQL, marii jucători de pe piața serverelor de bazelor de date (libere), există și Firebird care odată cu versiunea 2.5 a aniversat 10 ani de existență ca proiect liber. La mulți ani... sau multe versiuni Firebird!

Pentru mulți Firebird nu spune baze de date. Eu am aflat prima dată de Firebird la întâlnirea comunităților FLOSS din România – FlossCamp, ediția 2009. Evenimentul a fost deosebit. Am întâlnit oameni noi și interesanți, mi-am făcut prieteni și am aflat noutăți în domeniul ce mă pasionează. Dacă sunteți pasionați de FLOSS sau poate vreți doar să petreceți două zile de vară la munte unde totul este liber (mai puțin berea – sâc) nu ratați FlossCamp de anul următor (informații pe http://softwareliber.ro).

De ce nu am auzit încă de Firebird?

Dacă nu ai trăit în pădure și totuși nu ai auzit încă de Firebird probabil pentru că istoria acestui sistem software nu a fost lipsită de peripeții. Dezvoltarea pachetului software a început sub numele de Interbase pe la sfârșitul anilor '70. A fost dezvoltată și promovată sub acel nume de compania Borland/Inprise. Cine a fost la clasa de mate-info în liceu își aduce aminte cu siguranță de numele Borland. A devenit Firebird în anul 2000 când Inprise a eliberat codul sursă al Interbase 6.0, însă prima versiune a apărut în anul 2002. Întregul istoric îl puteți vedea aici.

Mai multe informații găsești pe saitul oficial sau pe pagina comunității din România.

Trivia: a existat un conflict de nume între primele versiuni ale navigatorului celor de la Mozilla și această bază de date, atunci când Mozilla Firefox a trecut de la Pheonix, la Firebird pentru ca în final să fie botezat cu numele actual: Firefox (sau Iceweasel pe unele sisteme de operare, vă las pe voi să aflați care). Mai multe detalii aici.

Dacă pentru voi Firebird nu spune baze de date citiți înainte:

Puțin despre Firebird

Pentru cei tehnici, Firebird este un sistem de gestiune a bazelor de date relaționale (SGBDR) ce satisface multe din cerințele standard ANSI SQL. Are o dimensiune mică (pachetul are cam 20 MO), rulează pe toate platformele care contează (Linux, Windows, MacOSX și alte variante de Unix) și este distribuit sub licența liberă Initial Developer's Public Licence – variantă a licenței Mozilla Public Licence.

Pe limbajul universal o posibilă traducere ar fi: cu Firebird obțineți calitate și performanță într-un pachet mic și gratuit chiar și pentru uz comercial.

 

Dezvoltarea continuă a proiectului este susținută și asigurată de către Fundația Firebird, organizație non-profit înființată în 2002 și care numără acum peste 300 de membrii activi.

Funcționalitățile care merită amintite sunt:

  • Compatibilitate completă A.C.I.D. (Atomicitate, Consistență, Izolare și Durabilitate).

  • Proceduri stocate folosind Firebird Procedural SQL

  • Evenimente – procedurile stocate și triggeri pot declașa evenimente ce pot fi monitorizate

  • Generatori (sau secvențe) – permit implementarea coloanelor cu incrementare automată însă oferă mai multe posibilități

  • Baze de date care pot fi doar citite – pentru distribuirea bazei de date discuri optice (CD, DVD)

  • Control deplin asupra tranzacțiilor

  • Copie de siguranță în timp ce rulează – serverul nu trebuie oprit pentru a face copii de siguranță

  • Triggeri – fiecare tabel poate avea triggeri separați la nivel de rând care sunt lansați Înainte sau După operațiunile INSERT, UPDATE, DELETE.

  • Funcții externe – puteți scrie bibiloteci de funcții în C, C++ sau Delphi extinzând funcționalitatea „motorului” de baze de date din interior

  • Suport bun pentru internaționalizare

Ce aduce noua versiune

Pe lângă arhitecturile ClassicServer, SuperServer și Embedded, ultima versiune aduce arhitectura SuperClassic destinată exploatării eficiente a platformelor multicore şi multiprocesor. Aceasta asigură o utilizare judicioasă a resurselor pe sisteme cu baze de date mari şi mulţi utilizatori concurenţi.

Firebird 2.5 mai permite auditarea sistemului, sesiunilor şi utilizatorilor prin interfaţa API. Acest API oferă posibilitatea monitorizării a tot ce se întâmplă în baza de date aproape în timp real.

Au fost de asemenea îmbunățățite și interogările. Firebird 2.5 oferă acum posibilitatea mai multor instanţe de baze de date Firebird să se interogheze reciproc şi să schimbe eficient date.

Utilizatorii pot fi administrați mult mai ușor, managementul acestora este acum accesibil prin comenzi SQL transmise din baza de date de securitate.

Alte facilităţi incluse: Tranzacţii autonome permise în interiorul modulelor PSQL (proceduri stocate, triggere, blocuri SQL), suport pentru expresii ca argument în SQL utilizând predicatul SIMILAR TO, închiderea asincronă a unei conexiuni, îmbunătăţiri ale capabilităţilor de monitorizare şi multe altele.

Concluzii

Firebird este o un motor de baze de date bun însă nu este perfect. Ce-i lipsește? Eu cred că-i lipsește promovarea și o documentație bine pusă la punct cu multe exemple în mai multe limbaje. Momentan Firebird are componente foarte bune în Lazarus (implementarea liberă a Delphi). Firebird nu este cea mai rapidă bază de date însă are dimensiuni reduse, o licență foarte permisivă, posibilități de a rula același cod cu un server de sine stătător sau încastrată direct în aplicație. Toate astea pe lângă suportul foarte bun al comenzilor și funcționalităților SQL. Este excelent pentru oricare dezvoltator software, fie mic sau mare întreprinzător.

Etichete: