Programe libere nu înseamnă programe gratuite

Foarte des programele libere sunt numite din greșeală programe „gratuite”. Spre exemplu, mulți oameni când se referă la sistemul de operare GNU/Linux, îl numesc „sistem gratuit”. Acest lucru se datorează necunoașterii sau neînțelegerii corecte a ceea ce este un program liber, dar și unor campanii nu tocmai corecte în care oamenii sunt învățați să gândească doar în termenii „preț” și „performanță”. De la unii care apreciază calitatea unui produs prin prisma costului, auzim adesea replica "n-are cum să fie bun, dacă-i gratis!", în timp ce pentru alții principala calitate a unui produs este tocmai faptul că este gratis.

GNU/Linux este o colecție de „programe libere”, dar libertatea unui program nu implică gratuitatea. Dacă vom medita puțin vom vedea că există o diferență între ceea ce este „liber” și ceea ce este „gratis”. Ceea ce poate fi gratis nu este întotdeauna și liber.

Ce este un program liber?

Când spunem că un program este liber, nu ne referim la preț, ci la libertatea utilizatorilor:

• Libertatea de a utiliza programul, în orice scop.
• Libertatea de a studia modul de funcționare al programului și de a-l adapta nevoilor proprii. Aici avem și o precondiție obligatorie privind accesul la codul sursă al programului.
• Libertatea de a redistribui copii, în scopul ajutorării celor din jur.
• Libertatea de a îmbunătăți programul și de a pune și îmbunătățirile la dispoziția publicului, în folosul întregii societăți. Accesul la codul sursă este o precondiție și pentru aceasta.

Din această definiție (vedeți o definiție mai detaliată în engleză) nu reiese că un program liber este implicit și disponibil gratuit. Utilitarele, editoarele, compilatoarele, interpretoarele și bibliotecile GNU, nucleul Linux, navigatorul Firefox, suita de birou LibreOffice și multe altele sunt programe libere. Mai jos vom înțelege de ce este lipsit de sens să numim aceste programe „gratuite”, chiar dacă multe din distribuțiile principale, orientate pe cerințele utilizatorului comun, sunt și gratuite.

Programe nelibere

Programele ce restricționează libertățile utilizatorilor, discutate mai sus, sunt numite nelibere. Noi nu condamnăm dreptul la proprietate, dar credem că acesta este impropriu pentru informația digitală, pentru că informația poate fi copiată foarte ușor, cu costuri apropiate de 0; este abuziv doar să închiriezi astfel de copii utilizatorilor și aproape imposibil să încerci să controlezi toate copiile ce pot fi create.

Exemple de programe nelibere sunt Microsoft Windows, Office și Internet Explorer, Adobe Photoshop, Skype, Air, Acrobat Reader și Flash. Folosind aceste programe nu veți avea nici prima libertate completă (libertatea de a folosi, în orice scop), iar celelate sunt excluse. Spre exemplu, ca să faceți o copie a unui program neliber trebuie să fiți autorizat de către dezvoltator. Licența vă interzice să-l copiați și să-l dați mai departe. Să studiați codul sursă al programului, să-l îmbunătățiți, să-l modificați – aceste lucruri nu le veți putea face deoarece proprietarii nu oferă codul sursă al programului și adesea interzic orice tentativă de a studia cum funcționează, folosind de exemplu metoda ingineriei inverse. Incapacitatea de a studia codul sursă face aproape imposibilă o verificare că programul pe care îl folosiți face doar ceea ce aveți nevoie, sau face și alte lucruri în plus, fără știrea dumneavoastră (cum ar fi, să vă spioneze).

Dacă un program nu oferă măcar una din cele patru libertăți, el este neliber. Sunt programe pe care le puteți folosi și copia, dar ele nu sunt programe libere deoarece nu aveți acces la codul sursă. Un program va fi liber doar atunci când vă oferă integral cele patru libertăți.

„Comercial”, „necomercial”…

De asemenea, foarte des, programele libere și GNU/Linux sunt numite “necomerciale”, astfel dorindu-se a le distinge de cele nelibere. Evident că acest lucru este greșit. În realitate, atât programul liber, cât și acela neliber, pot fi (sau pot să nu fie) dezvoltate și distribuite în scopuri comerciale. Mai mult decât atât, dacă un program liber nu ar oferi această posibilitate (spre exemplu, distribuire în scopuri comerciale) el ar fi unul neliber. Unica diferență între programul liber și cel neliber este aceea ce se referă la libertate. Primul întotdeauna va fi liber și va oferi integral cele patru forme de libertate utilizatorilor, iar al doilea le va restricționa.

Licența Publică Generală GNU

Astăzi majoritatea programelor libere sunt lansate cu o licență numită Licența Publică Generală GNU. Este o licență care ne asigură că programul va oferi utilizatorilor cele patru libertăți. Există și alte licențe cu care sunt lansate programe libere, însă Licența Publică Generală GNU este cea mai răspândită.

Un program lansat cu această licență nu obligă dezvoltatorii să ofere numaidecât programul în mod gratuit, însă odată ce ați obținut un program liber (gratis, sau contra cost) de la dezvoltator, veți avea întotdeauna cele patru libertăți. Din aceste motive, uneori puteți întâlni expresia „cele patru libertăți incluse” atunci când veți obține un program liber.

Licența Publică Generală GNU se bazează pe noțiunea de copyleft, care asigură că libertăţile utilizatorilor vor fi transmise integral către utilizatorii versiunilor modificate ale programului.

Care este conexiunea dintre libertatea și gratuitatea programelor ?

De ce, în cele mai multe cazuri, utilizatorii pot să obțină și să folosească programele libere fără să plătească? Într-un cuvânt, aceasta este o consecință a libertății acordate utilizatorilor. Odată ce ați obținut un program liber, îl puteți copia și transmite, plasa chiar și în spațiul public, iar aceste acțiuni sunt legale.

În general, afacerea cu programe libere este orientată în sfera serviciilor tehnologiilor informaționale. Unii dezvoltatori își construiesc modelul de afacere pe dezvoltarea de programe libere. Unii oferă servicii de asistență în jurul produsului pe care-l dezvoltă, alții vând dispozitive ce au preinstalate aceste programe (spre exemplu, tablete cu Android, diverse servere, rutere, dispozitive mobile etc.). Oricare ar fi modelul, dezvoltatorii sau companiile, chiar dacă dezvoltă produsul propriu (și-l oferă contra plată), nu au drepturi exclusive asupra programului liber, aceast lucru este stipulat de licența liberă. Din aceste motive, sunteți liber să modificați, să studiați și să răspândiți aceste programe. Acest lucru îl poate face oricine (organizație, comunitate, un proiect public, ...), oferind ulterior altora, fără plată, aceste programe libere (din diferite considerente). Unele comunități lucrează în complicitate cu companiile pentru a crea un program liber și invers. În consecință, majoritatea programelor libere devin accesibile gratis, sau la un preț foarte mic[*].

Pe de altă parte, modelul economic al programelor proprietare se bazează, în mare parte, pe vânzarea licențelor care impun restricții asupra utilizatorilor. Spre exemplu, mulți spun „am cumpărat un Windows”, ceea ce nu este adevărat. Oamenii cumpără doar o permisiune, pe un termen limitat, de a folosi (doar în anumite condiții) un program neliber, fără libertatea a studia, modifica, distribui, și, desigur, fără a deveni proprietarii produsului achiziționat, adică a programului pe care îl au pe disc, sau pe calculator. Cu programul liber însă deveniți adevărații proprietari și sunteți liberi să faceți orice cu el.

Cărți
[*]Deoarece nu putem în acest articol discuta toate subtilitățile în ceea ce privește întrebarea „cum au dezvoltatorii profit realizând programele libere?”, vă recomandăm mai jos două cărți:

• The economic models of Free Software de April
• Economic aspects and business models of Free Software de Amadeu Albós Raya, Lluís Bru Martínez și Irene Fernández Monsalve