Ziua Libertății Documentelor - 28 martie 2012

Standardele deschise și formatele libere sunt standarde și specificații publice și complete disponibile oricui pentru implementare fără restricții și de aceea, sunt esențiale pentru libertatea utilizatorilor de calculator. Fișierele în formate libere pot fi accesate și modificate de utilizatori cu programe și de pe sisteme de operare diferite de cele pe care le-au folosit autorii la crearea fișierelor. Doar respectând standardele deschise, guvernele pot garanta tuturor cetățenilor dreptul la acces nediscriminatoriu la informația publică.

Pentru a promova folosirea standardelor deschise, ziua de 28 martie a fost decretată la nivel internațional Ziua Libertății Documentelor, dată la care se organizează numeroase activități în colaborare cu voluntari și organizații partenere ale fundației FSFE (en. Free Software Foundation Europe, ro. Fundația pentru Programe Libere - Europa).

Despre eveniment

Ziua Libertății Documentelor este un eveniment internațional pentru că tema abordată îi privește pe utilizatorii de calculator de pretutindeni. Și anul acesta au fost anunțate evenimente în toate colțurile lumii. Iată câteva dintre acestea:

  • Conferință la Parlamentul European, Bruxelles, Belgia
  • Numărătoarea inversă, Partidul Pirat din Germania
  • Eveniment la Hackerspace.gr, Atena, Grecia
  • Libertatea este necesară, CIES, Roma, Italia
  • Eveniment organizat de grupul din Omsk, Rusia

Ziua Libertății Documentelor în România

Ceata invită contribuitorii, colaboratorii și entuziaștii aflați în București să sărbătorească Ziua Libertății Documentelor la sediul (spațiul de hăcuit) din Corneliu Coposu 39A, ap. 3, la parter.

FSFE a publicat pe situl evenimentului, DocumentFreedom.org, câteva sugestii de acțiuni prin care și comunitățile românești pot promova Ziua Libertății Documentelor în orașele în care își desfășoară activitatea:

1. Mesaje pe rețelele de socializare, în care să anunțe data evenimentului și să explice pe scurt ce se sărbătorește

2. Imagini publicitare în jurnalele de pe Internet (en. weblogs) ale membrilor - modele de astfel de imagini se găsesc pe situl DocumentFreedom.org.

3. Afișe personalizate.                                                       
Membrii comunităților pot imprima diverse mesaje pe afișe (de exemplu: „Nu vă putem citi documentele!”), pe care să îl afișeze apoi în fața unor instituții publice din orașul în care locuiesc. Pot lua modelul unor membri și colaboratori ai comunității Ceata, care în 2010, după ce s-au fotografiat ținând afișul în fața unor instituții publice din capitala României, au distribuit pozele pe Internet folosind eticheta #dfd.

4. Promovarea formatele libere în biblioteci
Pot distribui fluturași, pot informa vizitatorii cu privire la importanța acestui subiect și chiar întreba dacă le-ar plăcea să găsească cărțile dorite în format electronic, etc.

5. Forme legale de artă stradală                      
Își pot testa imaginația realizând diverse tipuri de artă stradală prin care să facă public mesajul dorit. Un exemplu ar fi scrierea sloganului „Nu vă pot citi documentele” cu caractere din mușchi de copac, precum în imaginea alăturată. Voluntarii cărora le place ideea trebuie doar să se asigure că o astfel de acțiune este legală și nu aduce prejudicii nimănui. Își pot fotografia apoi operele de artă și le pot trimite inclusiv către DocumentFreedom.org, pentru a fi promovate și de FSFE.

6. Crearea de afișe
Pot contribui la crearea unor afișe de impact care să ilustreze scenarii cu efectele negative pe care le au utilizarea standardelor închise în viața de zi cu zi. Un exemplu ar fi poza unei bunicuțe plângând pentru că nu-și poate deschide jurnalul personal în format .docx, iar alături mesajul „Tu ai putea să-l deschizi pe al tău?” și un text scurt care să explice importanța standardelor deschise. Pentru a promova afișele, pot fi trimite inclusiv la DocumentFreedom.org, comunității Ceata etc.

7. Schimbarea semnăturii din poșta electronică
Voluntarii le pot sugera cunoscuților să le urmeze exemplul adăugând automat la semnătura din scrisorile lor electronice detalii despre campania de informare de Ziua Libertății Documentelor (en. DFD - Document Freedom Day <http://documentfreedom.org>).

8. Premierea organizațiilor sau companiilor care sunt un exemplu demn de urmat în domeniul standardelor deschise ar fi un mod de a le recunoaște meritele și de a le sprijini activitatea. Ca materiale necesare, ar fi suficiente câteva tricouri, un tort și o diplomă.

9. Prezentări despre standardele deschise în cadrul comunităților care promovează utilizarea programelor libere. Materiale ajutătoare pot fi descărcate de aici.

Articolul original în limba engleză este public pe situl dedicat Zilei Libertății Documentelor, DocumentFreedom.org sub licența liberă CC-BY-SA.

Comentarii

Felicitări Cristina! Ai scris un articol minunat. :)

E și meritul lui Tibi :) mi-ar fi plăcut să aflu că s-au organizat ceva evenimente prin țară cu această ocazie..

According to my own analysis, thousands of persons on our planet get the credit loans from different banks. So, there is great possibilities to find a bank loan in any country.

I had a desire to begin my own business, however I did not have got enough amount of money to do this. Thank God my colleague proposed to take the business loans goodfinance-blog.com. Thus I received the secured loan and made real my dream.