Putem afirma cu încredere că fotografia a fost inventată atunci când oamenii au descoperit că unii compuși de argint reacționează în prezența luminii și își schimbă culoarea, devenind mai închiși la culoare: acesta este principiul de funcționare al filmului fotografic și al hârtiei fotografice. Fotografia digitală merge pe același principiu, numai că în loc de compuși chimici folosește un senzor electronic.

Pentru a înregistra imaginea, atât în fotografia tradițională cât și în cea digitală, se face același lucru expunerea unui senzor, chimic sau electronic, unei anumite cantități de lumină, până când acesta se impresionează. Cantitatea de lumină se numește expunere și se controlează prin doi parametri: dimensiunea găurii prin care intră lumina (diafragma - în engleză: aperture) și timpul cât aceasta stă deschisă (timp de expunere sau viteza de declanșare - în engleză: exposure time sau shutter speed).

În esență se poate obține aceeași cantitate de lumină (expunere) cu o deschidere mică a diafragmei și timp de expunere mare sau o deschidere mare și un timp de expunere mic, de exemplu aceeași expunere este produsă de f/4.0 la 1/250s și f/5.6 la 1/125s (utilizarea creativă a diverselor deschideri ale diafragmei este suficient de importantă încât să merite o discuție separată). Cu timpi de expunere suficient de lungi se pot face fotografii chiar și noaptea (bineînțeles, pentru asta un trepied este absolut obligatoriu).

fotografie de noapte