Comunitatea RLUG invită pasionații de GNU/Linux și programe libere la ediția din octombrie a întâlnirii lunare organizată de asociațiile ProLinux și ROSEdu!
Întâlnirea are loc joi 13 octombrie, la ora 19:30 în sala EC 102 din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica din București. Se va discuta despre GNU/Linux, programe libere și standarde deschise. Apoi, socializarea se va continua cu o bere rece (sau un ceai cald, dacă va fi vreme urâtă).
Programul de prezentări este deschis – dacă ai o temă preferată sau ai descoperit un proiect liber interesant, te poți înscrie cu o prezentare scurtă, de 5 minute (eng. lightning talk) sau chiar cu o prezentare mai lungă.
Nu uita să-ți anunți participarea și opțional, titlul prezentării, pe pagina wiki a întâlnirii. Ești așteptat cu drag!
Pentru a afla ultimele noutăți despre eveniment, urmărește lista ProLinux, lista RLUG și pagina wiki de pe lug.ro. :-)
Această știre este derivată din articolul scris de Ovidiu Constantin și publicat pe ProLinux.ro conform condițiilor licenței CC-BY-SA 3.0.
Comentarii recente