Astăzi este ziua libertății programelor

GNU+Linux este sistemul de operare liber GNU cu nucleul Linux, în care sunt incluse și alte programe libere dintr-o multitudine de proiecte precum Mozilla, Apache, LibreOffice, KDE, Pidgin și Inkscape.

Programele libere sunt programele de calculator publicate sub licențe libere de autorii lor. Libertățile garantate sunt de a putea folosi oricum programul, de a-l putea studia și modifica după nevoi și de a (re)distribui copii ale programului, inclusiv în scopuri comerciale.

Anul viitor, proiectul GNU împlinește 30 de ani de activitate, timp în care au fost scrise toate componentele libere necesare unui sistem de operare modern și complet liber (GNU GRUB - programul de pornire, GNU Bash - consola de comenzi, GNOME - interfața grafică, GNU GCC - compilatorul de programe, GNU GDB - depanatorul de programe și multe, multe altele).

Anul trecut, Linux, cel mai folosit nucleu liber cu sistemul GNU, a împlinit 20 de ani de activitate, timp în care a evoluat să fie comparabil cu nucleele altor sisteme de operare foarte folosite dar nelibere, precum Windows și Mac OS. Linux pornește pe foarte multe dispozitive, inclusiv pe telefoanele cu Android și prezintă numeroase inovații tehnice.

În fiecare an, sărbătorim ziua libertății programelor pentru a ne bucura de libertățile câștigate și pentru a informa societatea despre existența acestor programe care respectă drepturile utilizatorilor și nu le impun drepturi de autor restrictive.

Astăzi sunt programate întâlniri ale comunității românești de programe libere în Arad (la 18.00, în Parcul Pădurice) și în București (la 19.30, în Pub 18). Vor urma de pe 18 septembrie acțiuni de promovare a programelor libere în licee din Arad, București, Chișinău, Snagov și Turda. Sigla românească, text pentru pliante și mai multe idei sunt pe pagina întreținută de Ceata pentru acest eveniment.

Harta zilei libertății programelor arată unde și când sunt organizate câteva dintre evenimentele românești programate. Oricine poate participa la sărbătoare pe IRC la #sfd-ro și transmite mesaje și poze în direct pe Identi.ca folosind etichetele #sfd și #sfd-ro.

Trăiască libertatea utilizatorilor de programe!

Comentarii

În București: http://identi.ca/notice/96750852

În România: http://identi.ca/tag/sfdro

Internațional: http://identi.ca/tag/sfd