Aniversarea Cetei în ASE

 Am avut onoarea şi plăcerea de a coordona organizarea şi prezentarea unui eveniment de promovare a programelor libere de către Ceata şi în cadrul ASE-ului.

Întrucât Ceata a împlinit 2 ani, căpeteniile (Tibi Turbureanu, Laurenţiu Dascălu şi Andrei Nistor) au hotărât să sărbătorească aniversarea prin acest eveniment plus nelipsita "bere" de după.

La activităţile de organizare au participat: Tibi Turbureanu, Andrei Nistor şi Ioana Brencea iar la cele de design Cristina Dascălu împreună cu Nicu Buculei şi, din nou, Tibi Turbureanu. Partea cea mai importantă, prezentările susţinute de colegii noştri, s-a constituit după cum urmează:

  • "Prezentare Ceata" - Tiberiu Turbureanu şi Andrei Nistor - despre raţiunea de a fi a Cetei, despre valorile promovate şi proiectele dezvoltate.

  • "Linux" -Nicu Buculei - despre paradoxul utilizării Linux-lui şi totodată despre versiunile acestuia.

  • "OpenOffice.org şi LibreOffice" - Răzvan Sandu - suite libere de programe de birou.

  • "AplixERP" - Doru Ilaşi - despre cum, de ce şi ce l-a determinat pe Doru, ca întreprinzător privat şi membru al Cetei, să-şi elibereze aplicaţia dezvoltată în cadrul propriei firme.

  • "Drepturile de autor şi licenţele Creative Commons" - Nicu Buculei - a arătat cum şi de ce se pot partaja creaţii artistice libere.

Finalul a fost unul vesel: am vizionat cu toţii scurt metrajul "Big Buck Bunny" şi chiar dacă am avut parte şi de câteva surprize tehnice (cei care au fost prezenţi ştiu la ce mă refer) totul s-a încheiat într-un ton vesel.

"Desfrâul" pentru sărbătorirea aniversării Cetei a avut loc la Curtea Berarilor unde ne-am bucurat de efectele ameţitoare a câtorva roţi de bere.

La mulţi ani, Ceata!

Le mulţumim tuturor celor prezenţi, tuturor celor care au crezut în reuşita acestui eveniment şi colegilor de la Fedora, RLUG şi BLUG care ne-au asistat cu interes şi ni s-au alăturat şi la berea de după.