Încearcă software liber
m23 – Nu pistolul ci sistemul de distribuție software
M23 este un sistem de distribuție software care ajută la instalarea și administrarea sistemelor client cu Ubuntu, Kubuntu, Xubuntu, Debian și Linux Mint 9.
Toată instalarea unui sistem client nou se face prin intermediul unei interfețe web, în doar 3 pași simpli.
Una din facilitățile importante este și posibilitatea integrării m23 cu sistemele deja instalate (cu condiția ca aceste sisteme să fie bazate pe distribuții din familia Debian).
M23 este foarte util pentru administratorii cu multe sistem, în primul rând datorită funcțiilor de gestionare a grupurilor de utilizatori și a uneltelor de distribuție și administrare globale, iar în întregul sistem există aplicații de salvare automată a datelor, atât în partea de server cât și în partea de client.
Necesarul hardware pentru m23 server este unul decent:
- Procesor mai bun de 166Mhz, însă unul de 1 Ghz este recomandat în cazul în care vor fi instalați mulți clienți
- Memorie RAM minimă de 64Mb (însă recomandarea este de a folosi cel puțin 256Mb)
- Unitate de stocare de minim 5Gb
- Placă de rețea 100MBit sau chiar 1GBit.
- Unitate de citire CD
- Conexiune activă la internet
Imaginea discului necesar pentru instalarea unui server m23 se poate descărca de aici.
După ce a fost scris un disc din imaginea descărcată, instalarea se face conform instrucțiunilor de aici.
Odată ce serverul a fost instalat, e necesară instalarea măcar a unui client. Acesta poate fi un computer real sau o mașină virtuală. Clienții m23 se pornesc prin PXE (pornirea de pe CD sau dischetă fiind de asemenea posibilă) așa că e importantă cunoașterea adreselor lor MAC.
După cum spuneam mai sus, adăugarea unui client nou se face în doar trei pași… pentru aceasta va trebui să accesați într-un navigator serverul m23 (prin adresa sa IP), să vă autentificați, iar apoi
Pasul 1 - Dați clic pe “Clients” > “Add”
Aici veți putea introduce setările noului client m23. Odată contul client fiind configurat pe server, mașina client poate fi pornită și configurată să booteze prin PXE.
După ce mașina client a fost pornită, serverul va obține detaliile despre configurația fizică a mașinii client și le va afișa în pagina clientului.
Pasul 2- Partiționarea și formatarea discului mașinii client
Dați clic pe “Clients” > “Setup” și apoi selectați linia referitoare la mașina client dorită. Dacă nu țineți neapărat să configurați partițiile după un model prestabilit, puteți alege varianta “Automatic partitioning” din meniul Partition scheme” și apoi dați clic pe “Execute scheme”
Dacă sunteți mulțumit cu partiționarea puteți să finalizați operațiunea apăsând pe “Finalise the partitioning….”
Pasul 3 - Alegerea distribuției dorite pentru mașina client.
Odată aleasă distribuția dorită, apăsați pe “Install distribution”
După ceva timp, mașina client se va reporni și veți vedea fereastra de autentificare specifică distribuției utilizate. Folosind datele de autentificare configurate pe server la început vă puteți autentifica pe mașina client.
Pe pagina proiectului, m23.sourceforge.net puteți găsi mai multe detalii, documentație, un forum (nu foarte activ) și altele.
Comentarii recente
în urmă cu 3 minute 24 sec
în urmă cu 1 zi 12 ore
în urmă cu 3 zile 16 ore
în urmă cu 2 săptămâni 4 zile
în urmă cu 5 săptămâni 5 zile
în urmă cu 5 săptămâni 5 zile
în urmă cu 5 săptămâni 5 zile
în urmă cu 18 săptămâni 5 zile
în urmă cu 18 săptămâni 6 zile
în urmă cu 19 săptămâni 6 zile